Elaborarea scenariului

Baza realizării unui film este scenariul literar, de fapt fundamentul literar al filmului. Conţine descrierea completă, succesivă şi concretă a acţiunii viitorului film, constituind în fond esenţa dramaturgică a acestuia. Poate fi original sau o adaptare pentru film a unei opere literare sau piese de teatru. Se cunoaşte şi sub denumirea de ecranizare.
Se trece la faza următoare unde regizorul filmului pe baza scenariului literar întocmeşte scenariul regizoral (sau decupaj) al viitorului film, care este, în esenţă, o transcriere cinematografică a celui literar. Aici regizorul îşi expune viziunea sa de ansamblu a subiectului, maniera sa de tratare a tuturor aspectelor hotărâtoare ale filmului. Conţine o descriere completă şi precisă a fiecărei secvenţe, a fiecărui cadru de filmare, durata şi lungimea lor, indicaţii privind locul şi timpul acţiunii, metode de filmare, conţinutul coloanei sonore privind dialogurile, muzica, efecte sonore speciale şi, ce este mai important, cele referitoare la interpretarea actoricească.
În concluzie scenariul regizoral constituie proiectul cinematografic de ansamblu al viitorului film, cuprinzând toate elementele artistice, tehnice şi de producţie, necesare realizării lui.

Perioada de pregătire

Este o perioadă importantă în realizarea unui film, întrucât este perioada decisivă care asigură continuitatea procesului de producţie, atingerea unor parametrii tehnico-productivi optimi pe parcursul realizării filmului, asigură condiţiile realizării filmului la un nivel artistic ridicat.
Se realizează schiţele decorurilor şi costumelor, se stabilesc obiectele de recuzită, se aleg locaţiile de filmare pentru fiecare secvenţă, se selecţionează actorii, se dau probe şi încercări ale acestora, se definitivează distribuţia, se fac probe de filmare, repetiţii cu actorii.
Durata de pregătire este în funcţie de caracterul şi complexitatea filmului, uneori durând chiar şi trei luni.

Perioada de producţie

Etapa de filmare

Etapa de filmare, este transpunerea pe peliculă a conţinutului de idei din scenariul regizoral, la capătul unui proces complex artistic şi în acelaşi timp industrial.

Echipa de filmare la lucru Pe viu

Filmările pot fi făcute în spaţii special construite şi amenajate cunoscute sub denumirea de platouri de filmare (parte compomentă a unui studio cinematografic) sau în natură, pe viu, în locaţii determinate de conţinutul secvenţelor impuse de scenariul regizoral. În afara costurilor reduse a producţiei, aceste locaţii naturale permit surprinderea unor aspecte inedite cum ar fi locuri turistice, situri istorice, localităţi, care sporesc verosimilul scenelor filmate.
Filmările pe platou, pot fi sincrone, mute sau cu play-back.
Pentru efectuare filmarilor sincrone, unde înregistrarea imaginii se face odată cu înregistrarea sunetului, platoul de filmare este tratat special din punct de vedere acustic şi izolat fonic de sursele de zgomot ambiente. Acest tip de filmare se mai cunoaşte ca filmare cu priză directă de sunet. Impune de asemeni funcţionarea silenţioasă a aparaturii de filmare, magnetofoanelor, construire de decoruri cu anumite caracteristici acustice. O importantă condiţie este ca aparatul de filmat şi magnetofonul să funcţioneze sincron, cu viteza corespunzătoare frecvenţei normale de filmare de 24 imag/sec. La acest tip filmare pentru a permite punerea în sincron a imaginii cu sunetul aferent acesteia, se foloseşte un dispozitiv denumit "clachetă". Acesta este un blat de lemn dreptunghiular care la partea inferioară are o bagheta de lemn mobilă; aceasta printr-un impuls brusc cu mâna va face un zgomot scurt. Pe ea este trecut titlul filmului, numărul de ordine al cadrului filmat conform scenariului regizoral şi numărul de ordine al variantei filmate (cunoscută sub denumirea de "dublă"), care ajută la indetificare la montaj a materialului filmat. Semnalul sonor produs la filmare prin mânuirea clachetei, fixat vizual pe imagine şi sonor pe banda magnetică, constituie reperul punerii în sincron a celor două benzi.
Filmările mute se fac atunci când condiţiile tehnice nu îndeplinesc condiţiile pentru priză directă sau atunci când protagonoştii trebuiesc dublaţi (în special la coproducţii). Şi în această situaţie se face o inregistrare, denumită "bandă-ghid", care serveşte ca reper pentru operaţiunile ulterioare, de postsincronizare.
Filmarile cu play-back se folosesc în special la filmele muzicale sau cu dansuri, unde acţiunea este în funcţie înregistrarea sonoră.
Filmările în natură urmăresc îmbunătăţirea calităţii artistice a filmului şi totodată scăderea costurilor şi descongestionarea platourilor de filmare.
Dese ori, studiourile au în imediata lor vecinătate terenuri amenajate ca platouri exterioare. Aici se construiesc decoruri, care uneori se folosesc la mai multe filme (exemplu "oraşele " folosite pentru Western-uri) sau prin butaforie se construiesc cetăţi antice, statui,etc. Un avanaj al acestor amenajări este şi acela că în cazul unor intemperii, se poate trece la filmarea în interior. Iluminarea acestor platouri se face natural, uneori completată şi cu cea a refectoarelor sau cu ajutorul unor ecrane refectante numite blende. Aici pentru înregistrare sunetului se foloseste sistemul cu bandă ghid. De menţionat că platou exterior poate fi ori şi care locaţie exterioară: o piaţă a unui oraş, o localitate rurală, un sit istoric şi ori ce poate folosi în a reliefa cât mai bine scenariul regizoral şi a reduce cheltuielile de producţie. Remarc faptul că la filmările în natură se folosesc şi diferite efecte speciale ca cele pirotehnice, ceaţă, fum, praf.
Filmările combinate şi trucaje, sunt filmări speciale care duc la îmbunătăţirea efectului artistic al producţiei, care prin diferite metode sau procedee permit obţinerea de imagini trucate ca imagini combinate, rezultate prin îmbinarea corespunzatoare a unor elemente componente ale acestora. Exemple sunt multe: un vulcan care erupe, un personaj "joacă" cu un desen animat, "omul păianjen", maşini ca se transformă în avioane sau rachete, etc.

Etapa de montaj şi sonorizare

Lucrăriile acestei etape se desfăşoară odată cu cele din etapa de filmare. Obişnuit, odată cu terminarea filmarilor avem terminat şi montajul brut al imaginii şi chiar şi al sunetului. Şi aceasta deoarece regizorul poate stabili o serie de elemente ale producţiei şi finalizarea ei.
Lucrările de montaj şi sonorizare sunt compuse dintr-o serie de operaţiuni tehnologice bine determinate, care se desfăşoară succesiv.
Postsincronizarea dialogurilor, unde se caută sincronizarea înregistrării sunetului cu imagine filmată, care este proiectată în faţa actorului. Se alcătuieşte o buclă de film cu secvenţa în care actorul dialoghează, se proiectează, iar acesta va căuta să rostească cuvintele în timpul mişcării buzelor din imaginea proiectată. (Acest procedeu se foloseşte şi la dublarea actorilor care dialoghează în altă limbă decât cea vorbită în ţara respectivă, în loc de traducerea prin inserturi. Are un mare inconvenient, acela ca se pierde expresivitatea verbală a actorului. Una este ca Richard Barton să se prezinte vorbindu-şi limba în "Noaptea Iguanei" şi alta să-l auzi "vorbind" în româneşte). Este un sistem greoi, cere multă muncă, însă rezultatele sunt deosebite pentru calitatea filmului. Se face în încăperi special amenajate, cu tratamente acustice bine puse la punct, cu aparatură de foarte bună calitate atât aparatele de proiecţie cât şi magnetoscoapele (magnetofon special construit pentru a funcţiona sincron cu aparatul de proiecţie]]. Aceste încăperi sunt cunoscute sub denumirea de ateliere de postsincronizare.
Postsincronizarea zgomotelor, care este o acţiune de introducere în banda sonoră a filmului de o diversitate de zgomote, corespunzătoare acţiunii sau evenimentelor conţinute de imaginea proiectată pe ecran. Unele sunt înregistrate odată cu filmarea, însă altele din varii mative nu sunt posibile. Atunci ele trebuiesc adăugate ulterior. Pot fi tunete, ciripit de păsărele, împuşcături, efecte speciale la filme SF,etc.
Înregistrarea muzicii, care şi aceasta se adaugă unde cere acţiunea filmului. Ea trebuie să exprime diferite momente ale filmului, diferite stări sufleteşti ale personajului, punctări ale acţiunii.
Montajul filmului, sau ansamblarea filmului se face de către regizor, cu ajutorul monteorului (montezei) de film, după scenariul regizoral, secvenţă cu secvenţă cu sunetul adecvat înregistrat pe bandă separat (uneori doar parţial mixat), astfel ca după ansamblare filmul să fie definitivat. Se obţine astfel ceace se numeşte copie pozitivă de lucru, alcătuită la rândul ei de bobine de circa 300 m, numite acte.
Mixajul sau reînregistrare filmului este procesul final de elaborare a coloanei sonore a filmului. Este un proces complex artistic şi tehnic care constă în unirea într-o unică fonogramă, pentru început pe bandă magnetică, a dialogurilor, muzicii şi zgomotelor, conţinute pe diferite benzi sepatate. Se fac ultimile retuşuri în ceace priveşte caracteristica de frecvenţă a sunetului.
Mixajul se face în încăperi speciale, pot fi cele cele de la postsincron şi înregistrarea muzicii, folosindu-se instalaţiile acestora:

• -filmfonografe destinate redării benzilor de mixaj;
• -instalaţie de proiecţie destinată proiecţiei copiei pozitive de lucru;
• -pupitru de mixaj (sau amestec) destinat suprapunerii semnalelor venite de la mai multe filmfonografe;
• -magnetofon destinat înregistrării fonogramei mixate;
• -dispozitiv de actionare sincronă şi în fază a filmfonografelor, proiectorului şi magnetofonului de înregistrare.

Acesta este o înregistrare monoaurală, cea stereofonică este mai complicată, însă în general ca idee tehnică este identică.
Se poate remarca că în acest proces se realizează dacă este necesar şi banda internaţională care conţine fonograma filmului fără dialoguri şi poate fi folosită la dublarea dialogurilor în altă limbă decât cea vorbită de actori.

Etapa de realizare a copiei standard

Este ultima etapă în realizarea unei producţii de film. Acum este realizată copia standard etalon, deci copia pozitivă a filmului pe aceeaşi purtătoare aflându-se atât imaginea cât şi coloana sonoră, fonograma. Pentru obţinerea copiei standard etalon se execută următoarele operaţiuni:
Filmarea genericului unde în secţia de filmări combinate sunt executate textele cu diferite fonduri (secvenţe ale filmului, desene animate,etc). Aici vor fi trecut titlul filmului, actorii, regizorul, producătorul, studioul şi toţi care au contribuit la producţia respectivă.
Executarea lucrărilor cu caracte special. Exemplu fondu-ul, procedeu de trecere de la o secvenţă la alta printr-o pierdere lină a imaginii spre negru şi apariţia următoarei din negru tot lin. Se realizează chimic prin copiere sau fotooptic.
Transpunerea fotooptică a negativului de sunet operaţiune unde se face transpunerea de pe bandă magnetică a sunetului pe negativul filmului, devenind astfel negativ de sunet.
Montajul negativului imagine. După ce s-a realizat mixajul sunet-imagine, copia de lucru montată se transmite atelierului pentru montaj al negativului unde se realizează montarea în ordinea în care aceleaşi planuri apar în copia de lucru montată, genericul, fondu-urile, etc. Toate montate constituie negativul imagine montat.
Realizarea copiei standard este operaţiunea unde laboratorul trece la copierea negativului de imagine şi negativului de sunet pe aceeaşi purtătoare. Tot acum la copiere sunt executate câteva lucrări de corecţii şi definitivarea unor parametrii ca etalonarea imaginii, adică uniformizarea acoperii luminii, corecţia şi balansarea culorilor. De asemeni pentru obţinerea unei piste de sunet calitativă cu un nivel minim de distorsiuni se determină regimul optim de copiere şi developare, metodă numită compensare.
Astfel se obţine copia standard etalon a producţiei de film, gata pentru a fi folosită la realizarea copiilor de film pentru difuzare în sala de cinematograf.

Realizarea copiilor de film destinate reţelelor de difuzare în cinematografe

 Tirajul copiilor de film

Tirajul copiilor de film se poate defini ca întreg procesul de realizare a copiilor de film pozitive de tip standard care conţin atât imagine, cât şi fonogramă (sunet). Totodată se urmăreşte realizarea copiilor pozitive de tiraj cu calităţi aproximativ egale cu cele ale copiilor pozitive standard etalon, privind definiţia imaginii, calitatea fonogramei, calitatea contrastului, calitatea stabilităţii şi stabilităţii pe ecran. Copierea se face de regulă numai de pe negativul original.
Mai jos redau pe scurt acest proces în funcţie de film: film alb-negru sau film color.
Tirajul copiilor alb-negru se realizează astfel: după negativul original prin copiere se obţine un interpozitiv sau lavandă; după acesta tot prin copiere se realizează un internegativ sau contratip; acum urmează trecerea la obţinerea de copii pozitive pentru difuzare.
Tirajul copiilor color în mare parte este asemănător. Sunt mai multe scheme de realizare. Mai jos prezint câteva dintre ele.

• Prin utilizarea contratipului color reversibil, care în mare ar fi: negativ color - contratip color revesibil - copie pozitivă color pentru reţea. Această metodă are dezavantajul că imaginea nu oferă o caliate satisfăcătoare sub aspectul definiţiei şi redării culorilor.
• Prin intermediul interpozitivului şi internegativului color. Schematic este asemănătoare cu cea de la alb-negru:negativ original color - interpozitiv color - internegativ color - copie pozitivă color pentru difuzare.
• Prin intermediul pozitivelor de selecţie alb-negru. Particularitatea constă că în locul interpozitivului color cu ajutorul unor filtre de culoare se realizează trei pozitive de selecţie alb-negru. Apoi acestea se copiază sucesiv tot prin aceleaşi filtre, pe un internegativ color. Cu toate că este un proces complicat, oferă o calitate superioară copiei pozitive pentru reţea.
• Prin metoda hidrotipică cunoscută şi sub denumirea de Technicolor. Imagine este excepţională cu calităţi deosebite de culoare.

Dublajul filmelor

Din diferite raţionamente, uneori pentru un film străin se preferă dublarea dialogurilor într-o anumită limbă. Uneori acest mod se foloseşte şi pentru coproducţii internaţionale, atunci când actorii vorbesc limbi diferite. Despre acest aspect am mai discutat şi la postsincronizarea dialogurilor.
Pentru realizarea tehnologiei dublajului este necesar:

• vizionarea şi studierea filmului;
• traducerea primară a dialogului în limba în care se dublează;
• despărţirea copiei de film în fragmente, care ulterior se vor folosi la formare de "bucle" pentru proiectare:*
• adaptarea textului la imaginea proiectată în aşa fel ca mişcare buzelor din imagine să se încadreze cu cele ale cuvintelor exprimate în altă limbă de alt actor;
• selecţionarea interpreţilor pentru eroii filmului;
• inregistrare propriu zisă a dialogurilor;

Pentru a produce copia dublată mai sunt necesare încă:

• indentificare zgomotelor lipsă pe banda internaţională şi adăugare lor din alte surse;
• montajul benzilor de dialog, muzică (existentă pe banda internaţională) şi zgomote, după care se face pregătirea lor pentru mixaj;
• mixajul în vederea obţinerii fonogramei dublajului;
• executarea genericului în limba dublajului;
• executare de copii în noua limbă.

De remarcat că acest proces este costisitor pentru un film artistic şi care uneori poate schimba calitatea expresiei artistice. Fiecare actor „vede” personajul în felul său şi-l intepretează diferit. Într-un fel se exprimă Cleopatra în replica actriţei Liz Taylor, şi altfel de acriţa Tatiana Samoilova. Fiecare este valoroasă în limba ei.

Subtitrarea filmelor

Pentru păstrarea nealterată a valorii artistice a filmului şi totodată şi costuri mici în multiplicarea pentru difuzare, o metodă de înţelegere a dialogurilor unui film străin este cea a subtitrării.
Subtitrarea se poate face prin diverse tehnologii, fiecare implicând avantaje şi dezavantaje. Tendinţa ultimilor ani este, însă, orientarea către materiale şi procedee digitale.
Procedeul mecanic unde titrare se face cu nişte ştanţe metalice, care conţin traducerea dialogului. Se face cadru cu cadru într-o maşină care transportă sacadat filmul. În prealabil filmul este pregătit prin umidificara emulsiei de film pentru a permite intrarea literelor ştanţei. Paralel cu copia pentru ştanţat merge o copie martor pe care traducătorul a însemnat lungimea dialogului cu creion dermatograf, astfel încât operatorul să ştie ce ştanţă introduce. Acest procedeu se aplică în general atunci când este nevoie de un număr mic de copii.
Procedeul chimic care constă din aplicare unui strat subţire de amestec de ceară cu parafină pe peliculă. Ulterior cu un clişeu metalic ca matriţă se îndepărtează stratul protector fără se afecta emulsia. Apoi cu o soluţie chimică se atacă emulsia astfel neprotejată; ulterior după indepărtarea argintului metalic vor rămâne literele.
Procedeul fotografic care înseamnă copierea pe negativul intermediar sau pe copiile pozitive a dialogurilor aflate pe o peliculă. Este un procedeu destul de economic şi de productivitate care se poate realiza pe maşina de copiat cu mers continuu. Pentru o bună lizibilitate, de obicei, literele au un contur negru.
Procedeul "laser" implică folosirea unui mic proiector conectat la un calculator (de multe ori, portabil); el este îndreptat spre partea de jos a ecranului şi trebuie sincronizat cu proiectorul sălii. Procedeul se poate utiliza la copiile de film cu inregistrarea sunetului în sistem numeric; se pot asigura prin el subtitrări în cele mai diverse limbi, eventualele greşeli pot fi corectate imediat. În plus, pelicula peste a cărui proiecţie sunt suprapuse subtitrările nu trebuie să întrunească vreo specificaţie,putându-se utiliza atât pelicule netraduse, cât şi altele deja subtitrate într-o anumită versiune, atâta vreme cât "laserul" poate fi proiectat într-un unghi convenabil. Subtitrările de acest gen se produc foarte uşor, pe Internet existând colecţii specializate cu conţinut gratuit. Dezavantajele sunt claritatea mai scăzută, de multe ori dimensiunile mici ale caracterelor şi alte eventuale probleme de codificare pentru limba folosită.